Ceea ce crezi este real? Cum distingi între ceea ce ESTE și ceea ce ții tu (musai) să FIE? Știi să identifici în tine dorința de a avea dreptate ca nevoie de importanță și putere? Dar dorința de a fi văzut și recunoscut în eul ideal, perfect, extraordinar? Știi când rănile sufletești vechi și neconștientizate îți dictează ce să spui/faci? Vrei să știi? Te ajută să știi?

Pentru cei care vor să știe, cred că îi ajută să știe, sunt în confort cu incertitudinea și îndoiala, sunt exersați în problematizări și căutări de sine și nu depind de convingeri stabile liniștitoare, enumerăm câteva surse celebre de confuzie și ficțiune, iluzii la modă, indiferent de timp și spațiu. Lipsa de conștientizare, pierderea libertății printre traumele vieții, falsificarea experienței interioare pentru a corespunde așteptărilor agravează confuzia existențială și transformă iubirea, prietenia, dreptatea, fapta bună, pe Dumnezeu însuși, în instrumente terapeutice sterile, ficțiuni cu rol de autoamăgire pe termen scurt.

Iubirea. Nimic mai nobil, mai frumos, la o primă vedere. Când iubim suntem mai buni, mai generoși, totul cu mai.

O privire CLARă îți poate arăta în spatele acestei realități sublime dependență, obsesie, control și manipulare, frică de abandon, vinovăție și agresivitate. Ce face iubirea să fie iubire și nu o frică editată cu multă NEVOIE de iubire? Poate experiența spontană, liberă, de calitate. Poate faptul că nu ai nevoie de ea, că este abundență și nu compensează un deficit. Poate, altceva. Este o întrebare care ajută să rămână vie și personală.  Un răspuns care se obține după multă cunoaștere de sine și contact cu sine.

Dreptatea, ideal moral, dar și inspirație pentru staff-urile de campanie electorală. Pentru că dă bine să fii drept și nu pur și simplu furios, multă lume preferă să numească dreptate dorința de a domina și pedepsi. Agresorii și psihopații, lipsiți de empatie și compasiune, se vând pe piața vieții ca oameni corecți. Când dreptatea este chiar DREPTATE și un om drept este chiar drept? Poate când este capabil de empatie și compasiune, poate când nu depinde judecata lui de o traumă de nedreptate din copilărie, poate altceva. Nu renunțați să vă întrebați  cu privire la nevoia lor, când întâlniți oamenii aceștia, corecții. Ce se află în spatele afirmațiilor/comportamentelor lor? O nevoie? Care? Răspunsul poate să fie surprinzător.

Prietenia, o relație frumoasă și dezinteresată poate fi, de fapt, locul favorit al agresorului-salvator, și transformarea celuilalt în anxiolitic pentru situații de criză și suport pentru propriile neputințe. În acest caz, sunt relații sterile în care ne risipim timp prin contexte sociale care ne permanentizează neputințele, dramele și poveștile. Când prietenii sunt mai mult decât proptele pentru neputințe sau pastile pentru anxietate? Fiecare ar putea răspunde diferit. Poate atunci când ne amplifică și ne îmbunătățește, poate când ne  pune în contact cu sinele profund, autentic. Poate.

Fapta bună. Frumos. Ajuți, ești bun, primești recunoștință, omenirea este mai bună și datorită ție. Dincolo de asta, în CLAR poți vedea că ai obținut putere, în timp ce persoana ajutată a rămas tot fără resurse, rămânând dependentă de ajutorul tău sau al oricui altcineva, deci o victimă. Deseori, fapta bună este doar o investiție narcisistă în imaginea de sine, singurul care beneficiază de suport real fiind ego-ul propriu. Ce face o faptă bună să fie bună? Poate că transformarea dependenței celui ajutat în autonomie, poate creșterea stimei de sine a celui ajutat. Poate ceea ce nu se vede din spatele comportamentului, intenția neconștientizată.

Dumnezeu. Atotputernic, bun și drept.  E bine să fii de partea lui. Te transformă în personajul pozitiv,  îți oferă și ocazia de a urî și respinge personajele negative, îți conferă putere, apartenență, scuză pentru tot ce nu poți încă, răzbunare pe personajele negative la judecata de apoi. Când Dumnezeu este doar o poveste falsificată, el este o redenumire a fricii, a dependenței, a obsesiei, a vinovăției, a furiei, etc. Când Dumnezeu este chiar DUMNEZEU? Probabil când ai experiența lui. Când este un nivel ontologic, poate când te simți atotputernic, bun și drept. Nu știu. Știu doar că nu poate fi frică, dependență, obsesie sau furie.

Doar o minte relaxată, care a depășit sevrajul, poate să vadă clar. Doar după ce vezi clar, poți iubi, avea dreptate, relaționa cu prieteni și Dumnezeu, poți face fapte bune. Pentru că mai mult decât ce faci, contează motivul pentru care faci. Dacă motivul este dependența, furia, dorința de putere, marketing-ul eului ireal de ideal, atunci nu facem chiar ceea ce credeam că facem. Ne păcălim singuri, aroganți și narcisiști, dependenți sau obsesivi, paranoici sau doar închipuiți.