Sunt Alina Căprioară
Mă exprim în roluri de lector universitar, psiholog, doctor în științe umaniste, autor, trainer în procese de schimbare personală și organizațională. După o carieră de 18 ani de căutare de sine în învățământ am simțit nevoia unui program alternativ sistemului care să exprime fidel perspectiva mea asupra educației. Acest context ideal în care mă exprim autentic este Academia C.L.A.R. Ea oferă conștientizarea necesară unei vieți trăite din plin, în condiții de libertate, autenticitate și responsabilitate pentru profesor și pentru student.
Realitatea este atât de volatilă încât m-am lăsat de așteptări, înțelepciune și constanță de la gândirea mea. Cu toate acestea, aleg să fac aceste confesiuni.
CREDINȚELE MELE
1. OMUL ÎNTREG
Oamenii ”, frumoși”, corecți”, ”perfecți” sunt grețos de reprimați. Nu-i plac. Îi prefer pe cei reali, întregi, imperfecți.2. REALITATEA COMPLETĂ
Gândirea pozitivă, iubirea, dreptatea, adevărul pot fi clișee pline de frică de realitate. Vreau accesul la întregul care combină și disimulează pozitivul prin negativ, iubirea cu pierderea, dreptatea cu nedreptatea, adevărul cu ficțiunea. Așa, e mai real pentru mine.3. MORALA AUTENTICĂ
Faptele bune sunt fapte rele dacă transformă subiectul în obiect și sunt folosite pentru alimentarea iluziei de importanță și unicitate. Majoritatea dintre noi facem acest lucru când suntem ”morali”. De aceea, dincolo de bine și de rău se face un ”bine” mai autentic, pentru mine.4. ASUMAREA EMOȚIOALĂ
Visez să spun, ”Pur și simplu nu te plac. Nimic personal”. Încerc, dar nu îmi iese. Poate din grijă față de celălalt, poate din frică. De respingere.5. CUNOAȘTEREA EMOȚIONALĂ
Când sunt furioasă sunt, de fapt, vinovată și înfricoșată de propria mea incapacitate de a face ceva. Vreau să îmi dau voie să nu pot. De azi.6. LIBERTATE LA IMPERFECȚIUNE
Deși știu că iluzia mă șubrezește și îmi îngrădește spiritul, practic des amăgiri fine: că sunt altfel, că voi fi pe veci protejată, că voi putea trăi doar „frumos” și atrage doar proiecții „pozitive”. Vreau să îmi obțin libertatea prin acceptarea faptului că sunt lucruri care nu stau în puterea mea. Cum ar fi voința și percepția celorlalți.7. ACCEPTAREA NEGATIVULUI
Prefer să nu mai trăiesc nimic, decât să trăiesc o realitate nudă și îngrozitoare. Pentru iluzia unicității și caracterul privilegiat am sacrificat câteva relații confortabile și chiar contactul cu realitatea. Încă îmi plac iluziile, dar îmi propun ca în viitor să trăiesc și realități nude și îngrozitoare dacă asta îmi dă accesul mai profund la mine.8. AM VOIE SĂ SIMT EMOȚII NEGATIVE
Mi-e greu să-mi suport iritarea și să exersez sentimente de acceptare pentru oamenii chinuiți de prea multă furie. Chiar dacă ei o redenumesc și o sublimează, eu nu am pic de compasiune pentru efortul lor. Probabil pentru că nu am pic de compasiune pentru mine când sunt așa. Îmi voi da voie să simt furie. Am voie. De azi.9. AM VOIE CHIAR SĂ NU MĂ PLAC
Când vreau să mă achit de partea mea de conversație politicoasă, devin un personaj penibil. Este ok. Nu trebuie să mă plac tot timpul.10. AM VOIE TOT CE POT CONȚINE
Democratizarea percepțiilor și expresia lor publică mă amuză teribil. Disprețuiesc ignoranța aflată în același loc cu convingeri ferme strigate în gura mare. Nu-mi dau voie să simt asta, așa că mă ascund în politețuri neconvingătoare. Evaluez ca fiind o aroganță asta, dar este ok. Am voie. Pot conține aroganța mea.11. NEVOILE SUNT ÎN RESPONSABILITATEA MEA
Am nevoie de acea intimitate care să destrame groaza izolării existențiale. O obțin rar și o vreau des. Nu-i iert pe cei care mi-o refuză. Acum știu că este o nevoie în spate care este în responsabilitatea mea. Voi crea contexte pentru ea. Pentru că merit.12. CONTROLUL E DEGEABA
Când ceea ce simt este incontrolabil, mă leg cu funii de catargul rațiunii. Nu-mi dau drumul pentru nimic în lume. Acum știu că ceea ce simt este DOAR incontrolabil și este ok. Controlul este o formă a fricii de viață, adică de schimbare, evoluție și curgere. Îl predau.