Femeie. C.L.A.R. Sat. Teatru

– Vreau să merg la liceu, la Bacău!, îi spun.

– Dacă am avea bani, ai merge. Dar de unde, mamă? Din salariul lui taică-tu abia putem plăti aratul și cheltuielile casei.

Scenarii apocaliptice îmi treceau prin minte când o auzeam. Mă vedeam sechestrată în satul acela, cu oamenii aceia cenușii, cu puii aceia pe care îi uram printre picioarele mele. Aveam 13 ani și mă simțeam insuficient de frumoasă, insuficient de bine îmbrăcată, insuficient de bine pregătită la școală, insuficient de mare, insuficient de susținută în ceea ce eu îmi doream. Eram captivă în satul în care m-am născut, nu știam cum să ies de acolo și tot eșuam ciclic, încercând! Nu m-a ajutat furia, fuga de acasă, evitarea, nimic. Păream condamnată pe viață. Cu executare. Am plecat de acasă, simțindu-mă singură, ”insuficient de” și furioasă. Pe drum, am întâlnit o privire atentă, plină de respect și acceptare.Lumea a devenit imediat bună cu mine, mă privea cu admirație și blândețe. 

 Lumea satului românesc nu poate fi mai bună până când nu o privește cineva cu blândețe. Până când nu-i sunt înțelese traumele. Și nevoile. Și neputințele. Nici un om nu poate fi mai bun până când nu-i spune cineva că este suficient de bun așa cum este. Drumul către schimbare trece prin acceptare de sine. Integrală. Mâine mă duc (iar) să privesc femei din satul românesc cu admirație și blândețe. Până le văd CLAR. Până voi simți că sunt ”suficient de”. Suficient de bune mame. Suficient de bune soții, prietene sau fiice.  Sper că vor simți și ele că au voie să spere, să greșească și să schimbe ceea ce este prea dureros de dus pentru ele.

Pot să vă rog ceva? Ați putea să mă ajutați puțin și să priviți o dată pe zi o femeie dintr-un ”mediu dezavantajat” ca și cum ar fi un viitor doctor în științe? Oricui îi face bine asta, dar cei care s-au născut în medii dezavantajate au mai multă nevoie de asta. Depun mărturie. Suspendați un pic ”asistența socială” și acceptați provocarea unei ”asistențe emoționale”. Oferiți încredere și respect. Fără condiții. Priviți cu adevărat până vedeți potențial de excelență acolo unde obișnuința te-ar îndemna să vezi neputință. Cineva a făcut asta pentru mine. Mi-a schimbat lumea. Din recunoștință, aș vrea să dau mai departe!

“Femeie. C.L.A.R. Sat. Teatru” este un proiect în care  250 de femei din Bacău și alte comunități rurale (Stanisesti, Motoseni, Dealu Morii, Podu Turcului) sunt privite cu blândețe, cu interes și acceptare. Experiențele lor de viață vor inspira o piesă de teatru în regia lui Victor Olăhuț. Actori extraordinari vor duce poveștile adevărate mai departe. Pentru a fi auzită lumea lor. Și privită  cu blândețe.

Simt recunoștință. Mulțumesc!

 

Proiect finanțat prin programul ”În stare de bine” susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile(www.instaredebine.ro)