Realitatea este atât de volatilă încât m-am lăsat de așteptări de înțelepciune și constanță de la gândirea mea. Din când în când, se așează CLAR, totuși, câteva idei sigure de ele. Sunt cam tăioase și cam decisive pentru gustul meu. Dar le las să fie aici. Poate le consumă cineva cu intenție bună și le transformă în vitamine existențiale. Pentru mine, uneori, au valoare de detoxifiere.
Vă invit la 12 porții de CLARitate personală! Fără calorii.
- „Oamenii frumoși” sunt grețos de reprimați. Nu-i plac.
- Gândirea pozitivă, iubirea, dreptatea, adevărul și alte clișee sunt pline de frică de realitate.
- Faptele bune sunt fapte rele dacă transformă subiectul în obiect și sunt folosite pentru alimentarea iluziei de importanță și unicitate.
- Îmi doresc să fiu sinceră și directă în legătură cu orice. Visez să spun: ”pur și simplu nu te plac. Nimic personal”. Am încercat, dar nu mi-a ieșit.
- Când sunt furioasă sunt, de fapt, vinovată și înfricoșată de propria mea incapacitate de a face ceva.
- Deși știu că iluzia mă șubrezește și îmi îngrădește spiritul, practic des amăgiri fine: că sunt altfel, că voi fi pe veci protejată, că voi putea trăi doar „frumos” și atrage doar proiecții „pozitive”.
- Prefer să nu mai trăiesc nimic, decât să trăiesc o realitate nudă și îngrozitoare. Pentru iluzia unicității și caracterul privilegiat am sacrificat câteva relații confortabile și chiar contactul cu realitatea. Ce bine! Îmi plac iluziile astea.
- Mi-e greu să-mi suport iritarea și să exersez sentimente umane pentru oamenii chinuiți de prea multă furie. Chiar dacă ei o redenumesc și o sublimează, eu nu am pic de compasiune pentru efortul lor. Probabil pentru că nu am pic de compasiune pentru mine când sunt așa.
- Când vreau să mă achit de partea mea de conversație politicoasă, devin un personaj penibil. Nu mă plac.
- Democratizarea percepțiilor și expresia lor pe Facebook mă amuză teribil. Disprețuiesc ignoranța aflată în același loc cu convingeri ferme strigate în gura mare. Nu-mi dau voie să simt asta, așa că mă ascund în politețuri neconvingătoare. Sau tac.
- Am nevoie de acea intimitate care să destrame groaza izolării existențiale. O obțin rar și o vreau des. Nu-i iert pe cei care mi-o refuză.
- Când ceea ce simt este incontrolabil, mă leg cu funii de catargul rațiunii. Nu-mi dau drumul pentru nimic în lume. De frică.
